Copilul meu e șturlubatic

Ați auzit cu siguranță adesea replici ale diverselor mame: ”Cât e de obraznic și de rău!” Eu una tot aud și nu numai că nu îmi place dar mă și întreb dacă își dau seama ce spun. Am auzit astfel de cuvinte și la adresa băiatului meu și le-am întors imediat. NICI UN COPIL NU ESTE RĂU!!! Copiii sunt năzdrăvani, nerăbdători, agitați, plini de energie și de imaginație, pot fi numiți oricum numai răi nu. M-a amuzat copios imaginea de mai sus și m-a făcut să mă întreb ce făceau oare părinții în timp ce copiii pictau televizorul, parchetul, canapeaua și bineînțeles pe ei. Pentru că știți bine cu toții zicala: Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă!
Întotdeauna am considerat că un copil care face prostioare este un copil care cere disperat atenția cuiva, în special aceea a părinților. În momentul în care mama e ocupată mereu cu bucătăria, cu aspiratorul, cu laptop-ul și eventual cu serviciul iar tata cu munca, câteva din treburile casnice și eventual cu somnul, atunci copilul este ocupat la rândul lui cu mici pozne prin casă, ce găsește și el săracu. Să nu vă fie de mirare dragi părinți că atunci când vă faceți puțin timp pentru ăla micu aveți muuulte retușuri de făcut în urma lui. E de datoria voastră să îl ajutați să nu se plictisească. O plimbare în parc, mici jocuri casnice sau cu jucăriile sunt acțiuni binevenite și accesibile tuturor. Nu-i trântiți sacul cu jucării în față și asta-i tot: ”Joacă-te măi copile, că ai cu ce. Eu la vârsta ta....” și nu ma continuăm cu vechea poveste. Implicați-vă mai mult și veți vedea că împlinirile nu întârzie să apară.

Ce ne facem cu poznașii?

Cam așa trebuie să arate un părinte care își muștruluiește copilul ce tocmai a făcut o prostioară. Părintele nu trebuie să arate un aer de superioritate față de copil și să-i ordone de sus: ”Treci în camera ta!” Vă întrebați de ce? Pentru că astfel micuțul poate nu înțelege literalmente ce a spus părintele sau nu-i va înțelege motivele pentru care l-a pedepsit. Atunci când discuți cu copilul de la egal la egal, față în față, pe un ton calm și îi explici ceea ce a greșit și că acea greșeala atrage după ea consecințe, abia atunci i-ai demonstrat copilului tău că tu ești un părinte echilibrat, vertical și că regulile casei se aplică. Violența de orice fel (fizică, emoțională) nu duce la nici un rezultat de dorit ci înfundă copilul din ce în ce mai mult în abisul frustrării și al deznădejdii. Arată-i că-l iubești educându-l corespunzător! Explicându-i acțiunile tale nu înseamnă că te cobori sau te umilești în fața lui, ba din contra, îi arați că pedeapsa nu vine din senin, după bunul tău plac ci are o justificare. El te va înțelege și te va respecta pentru asta.
Ieri, în timp ce așteptam la o trecere de pietoni am surprins o discuție între o mamă și băiatul ei aproape de vârsta adolescenței. Băiatul observase din timp că e verde și a dat să treacă. Mama care nu văzuse a început să țipe la el să se oprească. Vizibil intimidat, el o anunță: ”Dar mamă, e verde deja!” Mama nu a avut tăria de caracter să-și recunoască greșeala și din păcate, a continuat să-l apostrofeze. Mă întreb ce viitor va avea aceasta relație: băiat-mamă. Cu siguranță nu unul bun în cazul în care mama va continua în felul acesta. Trebuie să învățăm să ne controlăm pornirile și aici nu mă refer doar la cele față de copiii noștri ci și la cele față de soț, soție. Copiii sunt buni copiatori de mici și felul în care ne comportăm unii față de alții le va influența viitoarea viață de familie. Mare grijă la comportamentul nostru verbal și non-verbal pentru că stă în puterea noastră să influențăm generația de mâine.

Stiluri parentale

Conceptul de stil parental, dezvoltat de Diana Baumrind, reprezintă structurarea specifică a anumitor valori, practici și comportamente, ce se caracterizează printr-un anumit raport stabilit între controlul și afecțiunea parentală.

1. Stilul autoritar. Părinții ce adoptă acest stil combină controlul puternic cu nivelul redus al afecțiunii, sunt puțin deschiși informațiilor sau influențelor ce vin din partea copiilor lor. Ei își percep rolul ca fiind acela de a creea reguli, de a disciplina și a planifica. Aceștia așteaptă ca ordinele să fie executate fără nici un fel de explicație și nu ezită să utilizeze forța atunci când acțiunile sau ideile copilului sunt în conflict cu ceea ce cred părinții că e bine. Deși pot simți afecțiune pentru copiii lor aceasta este rar exprimată verbal sau comportamental. Dezavantajele acestui stil sunt cel mai adesea: creșterea ostilității, stima de sine scăzută, nivelul ridicat al depresiei și împiedicarea dezvoltării competenței sociale a copilului, el conformându-se deciziilor părintelui de teama consecințelor și nu ca urmare a unei decizii bine gândite.
2. Stilul permisiv este opusul stilului autoritar el combinând un grad scăzut de control parental cu un nivel ridicat al afecțiunii. Indulgenta este nota definitorie in cadrul acestui stil parental. Părinții nu solicită din partea copiilor un comportament matur și evită pe cât posibil confruntările. Consecințele sunt diverse. Deși părinții își exprimă în mare măsură afecțiunea față de copil, pe care-l încurajează puternic în ceea ce întreprinde, lipsa îndrumării parentale, a efortului de control parental, diminuează capacitatea de cooperare necesară în situațiile sociale. Copiii au tendința de a avea tulburări de conduită, dificultăți în a-și subordona, atunci când este necesar, interesele personale celor ale grupului și rezultate mai slabe în școală.
3. Stilul neglijent se caracterizează prin utilizarea limitată, în mică măsură, atât a controlului, cât și a afecțiunii. Este cazul părinților centrați pe propriile lor interese, care ”fug” de responsabilitățile lor parentale. Dezavantajele rezultă din slaba socializare a copiilor, care nu au o idee prea clară despre regulile familiale. Prin urmare, aceștia ajung să aibă rezultatele cele mai scăzute în toate domeniile: un nivel scăzut al stimei de sine, o capacitate scăzută de conformare la norme, iar afectiv se află la o mare distanță de părinții lor.
4. Stilul autorizat este specific părinților calzi, afectuoși, care comunică bine cu copilul lor. Părinții ce aparțin acestui stil respectă autonomia și independența copilului, ținând seama de părerile lui și își mențin cu fermitate deciziile și poziția, explicându-i copilului motivele și punctul lor de vedere. Ei acordă copilului o anumită libertate și stimulează dezvoltarea treptată a independenței lor.